Prima a spus:

- Eu sunt Liniștea. În ziua de astăzi oamenii au uitat ca pot face parte din viata lor. Flacăra s-a micșorat din ce în ce mai mult și s-a stins.

Apoi a vorbit cea de a doua:

- Eu sunt Credința. Oamenii spun ca pot sa trăiască foarte bine și fără mine, nu cred că mai are vreun rost să ard.

Când a terminat de vorbit, și aceasta s-a stins.

O adiere blândă care trecea pe lângă ea a stins-o fără să vrea.

Un copil a intrat în încăperea unde mai ardea o singură lumânare, și văzându-le pe celelalte trei stinse, a început să plângă.

- Voi ar trebui să fiți mereu aprinse… Cea de-a patra lumânare i-a șoptit ușor:

- Nu-ți fie frică, atâta timp cât eu ard, le putem reaprinde pe celelalte. Eu sunt Speranța!

Cu ajutorul ei, copilul le-a reaprins și pe celelalte.

Așadar, să nu lăsăm niciodată sa se stingă flacăra Speranței în sufletul nostru, pentru că atâta timp cât avem nădejde, le vom putea avea pe toate celelalte!