Imnul nostru național, pe care îl cântă cu mândrie și ignoranții zilelor noastre, cei care s-au împărtășit și ei, probabil în mod formal(căci semnificația tainei nu și-au asumat-o), la botez, cu aceeași lingurință cu care s-au împărtășit și bolnavii de sida și alte boli(care de altfel sunt oameni normali și ei), conține un vers pe care toți și-l asumă la modul formal. Și totuși un vers care cică ne reprezintă pe toți ca nație.

"Preoți, cu crucea-n frunte! Căci oastea e creștină "

Și mai zice ceva : "murim mai bine-n lupta" . Chiar dacă nuanța acestui vers în zilele noastre este diferită de cea din text, totuși nu știu cine își mai asumă Imnul Național.

De cântat îl cântam cu mâna pe inimă și cu glas tare dar cine îl mai asumă?

Mai este oastea creștină ? Mai există oaste? Care oaste? Fetele din plastic, devenite peste noapte influencerite, "jurnaliste", dar care nu au câtuși de puțină cultură generală?

Fără Biserică,Marea Unire de la 1918 nu ar fi fost posibilă.Iar aceasta nu este o părere, cum ar putea să creadă siliconatele care nici măcar nu au văzut cum arată o carte, nu una de istorie, ci o carte în general, ci este un fapt consemnat de istorie. Iar astăzi poate că nici ele nu ar fi fost din plastic, sau poate nu ar fi fost deloc.

Suntem o nație de cocalari și de pițipoance, sclavii televizorului și ai telefonului, al virtualului într-un cuvânt. Virtual care nu face decât să promoveze niște non valori. Un televizor care vinde iluzii, himere, care arata cum niște oameni își exprimă frustrările lor personale, nici măcar acelea reale, pentru că sunt regizate, frustrări pe care le interiorizam și noi, uitând de problemele reale ale vieții noastre. Și de fapt ne uităm la ceva ce nu există, în timp ce în noi plânge sufletul, iar lângă noi e jale. Și aceasta este de fapt intenția. Să uitam de problemele noastre, pentru că atâta timp cât uităm de ele, ele rămân acolo nerezolvate și continuă să ne apese. Și cine credeți că ne vrea sănătoși, atâta timp cât uni se hrănesc din boala noastră sufleteasca și trupească ?

Acuzăm depresii, dureri de tot felul, alergăm la medici și ne văităm, fără să ne dăm seama de cauza stărilor noastre, cauză care stă în noi. Nu e comod să intri în lupta cea dreaptă, pentru că vine cu durere, cu renunțare, iar omul în general fuge de durere. Și atunci, mai luam puțin drog. Ne anesteziem singuri cu anestezicul greșit. Și o facem cu supradoza.

Suntem zilnic martorii minunilor care se întâmplă lângă noi, dar ni se par lucruri firești, normale, care ni se cuvin. Și dacă rămânem nepăsători, aceste minuni dispar. Și atunci zicem că viața noastră este mizerabilă în timp ce un om al străzii ar da orice ca sa aibă măcar 10% din aceasta viată a noastră "mizerabilă". Dar, nu ne dăm seama că aceasta este condiția normala a noastră, mizeria, și că acea stare care ni se părea nouă normală, era nemeritata. Și nu înțelegem asta, și ne frământăm și deși ne batem cu capul de zid de zeci de ori, de sute de ori, refuzăm să acceptăm realitatea pe care poate de multe ori cel de lângă noi ne-o sugerează.

Cele mai frumoase lucruri vin din simplitate, dar noi căutam ceea ce este mai complicat, crezând că dacă este complicat este și complex și mai bun. Dar nu este deloc așa. Simplitatea a fost, este și vă rămâne singura cheie care poate să deschidă ușa fericirii noastre, ușa adevăratei fericiri. Pentru că de multe ori ni se pare că suntem fericiți și de fapt suntem exact invers.

Revenind la imn, cu siguranță cei care au ales sa îl cânte acum 30 de ani,muncitorii țării noastre, părinții și bunicii noștri pe care îi condamnăm să trăiască acum în mizerie, și a căror înțelepciune nu o căutam,ce deh învățăm noi de la "Insula iubirii", înțelegeau mesajul lui mai bine decât este el înțeles astăzi. Și poate nu cântau cu aceleași volum, dar aveau trăire maximă.

 Dar se mai cânta ceva acum puțin timp, ceva ce se cântă cu frică și cu durere, și acum. Atunci însă se cânta cu o mare evlavie și cu o mare "înțelepciune", o "înțelepciune" revărsată probabil din polimerii care zac în interiorul unora dintre noi. "Stați în casă, dacă vă pasă". Și uite că Dumnezeu a auzit atunci că ne place să stăm în casă. Ignoranții vor râde dar vai, cu cât amar vor plânge cândva.

Să fim sănătoși !